adzâ tu armâname. azi în armâname – 01.09

ThCapidan

1.09.1953 – muri Bucureshti academicianlu Theodor Capidan, faptu Prilep (R.Machidumia) tu 15.04.1879 .

Se stinge academicianul Theodor Capidan – lingvist, filolog și profesor universitar cu importante contribuții în lingvistică, lexicografie și dialectologie, membru titular al Academiei Române.

Theodor Capidan – Romanitatea balcanica – Proiect Avdhela Biblioteca Culturii Aromâne

Lucrări publicate

-Meglenoromânii (3 vol)
*Istoria şi graiul lor (1925)
**Literatura populară la meglenăromâni (1928)
***Dicţionar megleno-român (1936)
-Toponymie macedo-roumaine
-Numele geografice din România
-Dicţionar toponimic aromân
-Limbă şi cultură (1942)
– Studii publicate în cadrul buletinului Muzeului limbii române:
-Raporturile albano-române (1922)
-Raporturile lingvistice slavo-române (1923)
-Elementul slav în dialectul aromân (1925)
-Românii nomazi, Studiu din viaţa românilor din sudul Peninsulei Balcanice (1926)
-Fărşeroţii. Studiu lingvistic asupra românilor din Albania (1930)

Advertisements
Posted in adzâ tu istorie | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

adzâ tu armâname – 28.08

28.08. 2009 – s-dusi la Dumnidză Dhori Falo, autorlu a cartiljei “Trayedia ali Muscopuli” -turnari pi-armãneashti, Andon Hristo shi Jani Gusho .

Se stinge din viață Dhori Falo , autor al “Tragedia Moscopolei”, unul dintre specialiștii problemei armâne și personalitate a Voskopole

idhorifalo

Posted in adzâ tu istorie | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

23 mai 2014 – Dzuua a Armânjloru – Centrul Vechi

Vâ câlisimu cu harauâ la Dzuua a Armânjloru 2014!!!

Sh-anlu aestu Dzuua Natsională a Armânjloru s-tsanji tut tu partea veaclji a câsâbălui Bucureshti! Ninga Bâserica Sf.Anton shi Hanea al Manuc!

23 mai 2014

Posted in di noi | Tagged , , , , , | Leave a comment

Zbor armătusit tu iho *Primuveara a Armânjlor* editia VIII

Consiliu a Tinirlor Armânj, cu andrupâmintulu a Farâljei Armaneascâ dit România, andreadzi sh-tu 2014“Primuveara a Amrânjlor”(VIII-a editsii ), tsi va s-dizvârteascâ tu 5-li di Apriir ahurhinda cu sihatea 16:00, tu sala mari di la Pâlatea a Ficiuritsloru (Bd. Tineretului 8-10).

Limba-i yishtearea di naima marea simasii a unlui popul tsi s-treatsi di la un bârnu la alantu cu unâ ayoryea mushuteatsâ shi pritu muzicâ. Di la aestâ minduiari anchisi sh-numa a alushtui spectacol :“Zboru armâtusitu tu iho”.

Vâ câlisimu s-yiurtusimu primuveara, tu un spectacol tsi adutsi deadun iholu di zâmani ama sh-muzica atsea cama nauâ, ta sâ scutemu tu migdani mushuteatsa armâneascâ.
Cama multi hâbări, la Sutsata Culturalâ Armâneascâ di Bucureshti (sucachea Vasile Lascăr 26-28) i pi www.ctarm.org shi www.facebook.com/primuvearaaarmanjilor. Tel: 0754 895 489.

Primuveara a Armânjlor ed 8

Consiliul Tinerilor Armâni, cu sprijinul Comunităţii Armâne din România, organizează cea de-a VIII-a ediție a spectacolului anual „Primuveara a Armânjlor”. Anul acesta, spectacolul are loc în sala mare a Palatului Național al Copiilor (Bulevardul Tineretului 8-10), pe data de 5 aprilie, începând cu ora 16.00.

 

Limba este cea mai importantă avere a unui popor și se transmite următoarelor generații într-un mod inedit prin muzică. Aceasta este ideea de la care a pornit „Cuvânt înveșmântat în ritm”.

Vă invităm să sărbătorim împreună primăvara într-un spectacol care îmbină tradiționalul cu modernul, pentru a face cunoscută cultura și limba armânească publicului larg. Mai multe informaţii, la sediul Societăţii Culturale Aromâne din Bucureşti (str. Vasile Lascăr, nr 26-28) sau pewww.ctarm.org si www.facebook.com/primuvearaaarmanjilor. Tel: 0754 895 489.

Posted in di noi | Tagged , , , | Leave a comment

4 martie 1977: 37 de ani de la cel mai puternic cutremur

cCasata00011

Nu este săptămână, luna, an, situație care să nu -mi amintească de Toma Caragiu.

Fie că mă uit la sketch-uri, fie că privesc cu încântare filmele în care a jucat, Toma este mereu prezent în casele și sufletele noastre. Cel puțin așa îmi place să cred.

Avea acea căldură, acel calm în voce și în prezență care te convingeau că totul va fi bine, totul se va rezolva.

Mereu ne vei lipsi, Toma

4 martie 1977, o zi de vineri. Nimic nu prevestea nenorocirea care urma să aibă loc mai târziu.

În urmă cu 37 de ani, România era zdruncinată de cel mai puternic și devastator cutremur: 32 de blocuri și clădiri mari se prăbușesc și alte 130 sunt grav avariate, cel putin 1.570 de oameni au murit și peste 11.000 de persoane au fost rănite.

Au fost grav afectate numeroase obiective industriale, în special în județele Prahova, Buzău, Ilfov, Dolj, Giurgiu și în municipiul București. Cutremurul a fost resimtit pe o arie foarte larga in Europa de Sud-Est, iar către nord până în nordul Campiei Ruse, inclusiv la Moscova și până la nord de St. Petersburg.

cNestor0001
În acea zi au trecut în neființă -prea devreme-, sub dărîmăturile blocurilor sau loviți de dărîmături:
Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Doina Badea (împreuna cu soțul și cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A.E. Baconski și soția sa, prozatorul Alexandru Ivasiuc, scriitorul Mihai Gafita, Corneliu M. Popescu, cel mai apreciat traducător al operei eminesciene în limba engleză – a murit la doar 19 ani, poeta Daniela Caurea, Nicolae Vatamanu și Viorica Vizante, actrita Eliza Petrachescu, pianistul și compozitorul Tudor Dumitrescu, lingvistul și istoricul literar Ioan Siadbei, mezzosoprana Mihaela Maracineanu, cântareata Filofteia Lacatusu, scenograful Liviu Popa, fizicianul Florin Ciorascu.

În continuare, relatările lui Ion Besoiu despre evenimentul din 4 martie 1977, într-un articol publicat în revista Luceafărul – 2 aprilie 1977- și preluat în volumul publicat postum <<Toma Caragiu: poeme și alte confesiuni>>, editura Dacia, 1978.
Toma Caragiu  Capul meu RO-ARM
“Ora 4.30.
Bd.Schitu Măgureanu.Teatrul e în picioare, parcă nevătămat.Pe dinafară privit totul pare normal. Răsuflu ușurat.Ocolesc clădirea și pătrund în ea pe la intrarea actorilor.Cîțiva actori și tehnicieni sunt deja aici. Ne strângem în brațe. Electricienii îmi povestesc ce s-a întâmplat la spectacol, ce-au făcut actorii, ce replică se rostea pe scenă.
Intru în sală, sală în care până la acel “21.25” lumea râdea și aplauda. Arată înfiorător. Văd pe jos tocuri de pantofi, table de ciocolată călcate în picioare, un rij de buze, un reflector care protejează, garderobele din hol rupte. Șeful mașinist îmi spune că nu a fost nici o victimă.
Ora 5.00
Cineva îmi spune că Octavian Cotescu cu copilul și Valeria Seciu se odihnesc într-o cabină. Mă duc la ei. Vocea caldă a lui Octav mă liniștește. Îmi povestește cum a fost la Sala studio. Se juca “Interviu”. Nici acolo nu au fost victime.
– Blocul Continental s-a prăbușit, zice el.
Îngheț.Acolo locuiește Toma Caragiu.
– Bine, dar el n-avea spectacol,înseamnă că era…
– Nu era acasă.Mi-a spus cineva,nu-mi amintesc cine, că plecase la casa lui de la țară, la Periș.
Respir, adânc.
Între timp sosesc tot mai mulți oameni. Sînt trași la față și tăcuți.Aflăm că a murit scriitorul Nicolae Ștefănescu. Jucasem într-un fil polițist scris de el. Om minunat. Delicat, sensibil și discret. Am un nod în gât.
Ora 6.10
În hol, băieții noștri înarmați cu lopeți au început să curețe molozul.Stăm în biroul directorului. Are lista angajaților teatrului, cu numerele lor de telefon.Sună la fiecare acasă. Încercăm să vedem cine lipsește.
Ora 7.40
Sosesc primii evacuați : Marius Pepino și Vali Voiculescu, Vasile Florescu. Îi găzduim în două cabine.Lista celor care au răspuns la telefon este tot mai mare.

Ora 8.
Trimitem mașina teatrului cu cîțiva oameni la Nora Gion.Locuiește într-un bloc de lîngă Nestor. E în viață dar stă între dărîmăturile casei și plânge. Rog pe Rodica Tapalagă și pe Irina Petrescu să-i pregătească o cabină și să stea cu ea.

Ora 8.30.
Plec cu Cotescu la Institutul de Teatru. Echipa de studenți aleargă pe scări cu găleți și cazmale.Ne uităm la scara de la etajul 2. Are crăpături mari.Nu pare să reziste. Octav stă pe gânduri apoi strigă :
– Încetați lucrul.Toți băieții să coboare. Curățați ce este în stradă.
Îl las și mă întorc la teatru. Florian Pitiș cu plutonul nostru de gardă patriotică îndepărtează molozul și cărămizile din fața clădirii.

Ora 12.10.
În ușa biroului apare Titus Popovici. Are fața trasă. E neras.
– Ce-i cu Toma Caragiu ?
– Ce să fie ?E bine. E la țară, răspunde cineva.
– Atunci de ce mă întreabă sora lui de el ?De ce n-a apărut până acum ?
Încremenim. Încep întrebările. Cine știe sigur că a plecat acolo ?Cu cine a vorbit ?Cine l-a văzut ultima oară ?
Încercăm să prindem Periș-ul. Minutele se scurg în tăcere.Vine Ion Caramitru. Nici el nu știe nimic. În sfârșit sună telefonul. Riman ridică receptorul.
– Da.Noi. Da. Am cerut Periș-ul.Vă rugăm să controlați dacă Toma Caragiu e acolo. Întrebați vecinii dacă a fost azi-noapte în casă.
O liniște nefirească. Aud ticăitul ceasului de la mînă.Un minut, două.nu-mi dau seama.
-Da. Da. Mulțumesc.
Directorul și-a scos ochelarii și clipește miop. Are fața albă.
– N-a fost acolo.
Înghețăm.E absurd.E groaznic, e nedrept.

Ora 13, ora 14, ora 17, ora 21, ziua II-a, ziua a III-a , ziua a IV-a.
Stau lîngă Generalul Lavric în fața blocului Continental. El e comanandantul lucrărilor de salvare. E noapte, e dimineață, e zi și iarăși noapte.

Acum știm tot. La ce oră a urcat Toma cu Alexandru Bocăneț, la ce oră a coborât să cumpere apă minerală și țigări, la ce oră a vorbit la telefon cu Mariana Calotescu. Nu știm unde-i acum….Mașina lui Bocăneț turtită de dărîmături, e un martor tăcut, înfiorător al prezenței lor acolo.

Facem cu schimbul.Cînd dorm eu o oră vine Riman, pe urmă Caramitru, Pitiș, Rebengiuc, Cioranu, Ogășanu, toți.Obrajii și buzele sunt arse de vînt, nările sunt pline de praf și moloz.
Au venit cascaorii de la Buftea. Copii nebuni ai filmului românesc, cu sufletele cât munții.Toți au lucrat cu Tomiță, toți îl iubesc, toți îl caută, scormonind cu mîinile fiecare crăpătură.

A cîta zi o fi ?
Un soldat TR cu o mască de tifon pe față, cu părul blond, cară targă după targă.Generalul Lavric îmi spune că-i actor la Turda.Acum își face stagiul militar. Mă aproprii de el.E foarte tînăr și emoționat.
– De cînd lucrezi aici ?
– De la început
– Te superi dacă te întreb cum te cheamă ?
– Nu. Manolache.
– Ai dormit ceva ?
– Nu mi-e somn. Vreau să-l găsesc pe maestrul Caragiu.
– Îl iubeai.
– Era idolul meu.
Constat îngrozit că vorbim la timpul trecut.
Orele și zilele s-au comprimat în altele. Speranțele unora au obosit. Jean Constantin privește de ceasuri lungi apartamentul lui Toma care este întreg. Mă întreabă mereu : De ce n-a rămas în casă ? De ce n-a rămas ?

10 martie
Ora 13.10.
Cascadorii Aurel Popescu și Mircea Pascu strigă ceva de sus de pe dărîmături . Buldozerele se opresc. Băieții fac semne. Se lasă liniștea care acum îți sparge urechile. Generalul Lavric urcă. Se uită la ceva.Mă strigă. Un ostaș coboară și aduce o ramă de ochelari turtită. Caramitru bîguie : Ochelarii lui.
Începe să hohotească. Strig la el și pornesc în sus.

Sînt doi . Doi oameni, două vieți, două destine : Bocăneț și Toma Caragiu. Au murit din prima clipă. Casa scărilor s-a prăbușit peste ei undeva la parter. Mai aveau cîțiva metri pînă la ieșire.
Cascadorii îi degajează dintre dărîmături, încet, cu mîinile goale. Îndepărtează fiecare pietricică.
Un om uriaș, un suflet uriaș a fost strivit într-o seară nebună de un bloc oarecare. Absurd, incredibil.”

Surse: jurnalul.ro; historia.ro, muzeuldefotografie.ro

Posted in adzâ tu istorie | Tagged , , , , | Leave a comment

Armânii pretutindeni, nicăieri (câteva gânduri)

Nicolas Trifon

Nicolas Trifon

Cunosc lucrarea domnului Trifon încă din 2005, când publica versiunea în limba franceză “Les aroumains: un peuple qui s’en va” , însă abia recent am avut ocazia de o parcurge cap-coadă, cu atenția cuvenită. Lucrarea este o excelentă crestomație*, excelent fundamentată, o instrospecție obiectivă în universul – inclusiv în sfera socială și comportamentală – armânesc. În cele ce urmează sunt prezentate aspecte din volumul menționat, care m-au marcat și atras atenția, precum și interpretarea personală asupra lor.

Adoptarea unei identități naționale, cea a țării în care trăiești, și integrarea în cultura corespunzătoare acesteia nu implică obligatoriu [în cazul aromânilor], abandonarea propriei [lor] culturi și a trăsăturilor ce o singularizează. – Nicolas Trifon , Aromânii pretutindeni, nicăieri , ed. Cartier noiembrie 2012

Încep cu aceste cuvinte deoarece ele stau la baza recunoașterii a numeroase minorități, sau grupuri de imigranți, devenite acum repere etnico-culturale în alte state decât cele de origine: vezi comunitățile hispanică, afro-americană, italiană, chineză din Statele Unite ale Americii, comunitatea romă în Andalusia – Spania și Rusia, ca să enumerăm doar câteva exemple.

În toate aceste locuri, imigranții au adus cu ei trăsături ale culturii lor, părți din patria pe care au părăsit-o, bucăți din educația primită și cultură care să-i ajute să-și păstreze specificitatea, să nu-și uite rădăcinile.

În cazul armânilor, situația nu este chiar aceeași deoarece în proporție de 70% ei sunt nativi în locurile, regiunile unde locuiesc și acum, alături de populația națională actuală. Totuși, comparația prezentată are un scop logic –sper–, acela de păstrare a culturii și trăsăturilor specifice.

“Într-o regiune majoritar creștină precum Balcanii, alcătuită din populații cu tradiții, limbi și moduri de trai diverse, Imperiul Otoman a putut constitui, în același timp un factor de conservare a diversității regionale și un factor de continuitate.”

Dispersarea geografică a armânilor reprezintă handicapul major, obstacolul principal în calea dobândirii statutului de minoritate, grup etnic distinct de către aceștia. Și totuși, armânii au deja o patrie spirituală, limba – “singura patrie care ne mai rămâne”, o patrie revendicată și ea de statele-națiuni ca fiind parte, sau rezultat [dialect] al limbii naționale (vezi situația din Grecia și România). Revenind însă la amplasarea geografică, este de înțeles de ce actualele state ocolesc și refuză recunoașterea armânilor ca element distinct: <<Cum să renunți la o parte din țara ta?Cum să calculezi sau să identifici locurile de drept ale armânilor?Cum să renunți la suveranitatea ta?>>

În termeni lingvistici, bătălia este însă mai aprigă deoarece prin rădăcina comună, respectiv latina, există anumite similitudini între limbi. Un alt aspect ar fi împrumuturile, atât orale (a se vedea influența turcească, grecească, bulgară), însă mai ales ca ortografie din limba statului în care trăiesc. Și când spun ca ortografie, mă refer la demersurile duale câteodată chiar ale armânilor: Hristu Cândroveanu, Matilda Caragiu – Marioțeanu spre exemplu și cu riscul de a fi acuzat de lipsă de respect.

Deseori, în încercările de a prezenta specificul aromânei/limbii armânești, prin transcrieri și traduceri ale poeziilor armânești, rezultatul era o limbă purificată de toate așa-zisele impurități, poate chiar de acele elemente specifice care o diferențiază.

Este dificil de spus – și la un anumit nivel, chiar irelevant – dacă aceste scăpări sau intenții sunt doar de natură lingvistică sau și de integrare socială, de recunoaștere academică [pentru că , să nu uităm totuși, autorilor armâni li se poate reproșa subiectivitatea ].

Desigur, din punct de vedere lingvistic, nu putem omite nici influența limbii majorității asupra aromânei, mai exact asupra autorilor armâni, fapt care a și-a făcut simțită prezența și în scris.

Contactele, mai ales dintre aromânii din Dobrogea, originari din Grecia, din Bulgaria, din Macedonia și din Albania, analizate de Nicolae Saramandu au favorizat apariția unei “variante înalte a limbii“, potrivit Marinei Ciolac, a unei koine destinate producțiilor literare scrise. Această koine a fost influențată, pe de altă parte, de limba română în domeniul neologismelor, în timp ce graiurile aromânești din țările lor de origine aveau să fie influențate de limbile majoritare.”

Aceste două aspecte – amplasarea geografică și rădăcina comună (mai exact similitudinile lingvistice) – îngreunează într-o oarecare măsură afirmarea armânilor.

Toate limbile ce sunt în lume se împrumută una de la alta, fiecare, după cum ne mișcăm din loc și din patrie, ne amestecăm cu alte rase și schimbăm cuvintele după [împărăția] societatea în care trăim“ – Constantin Ucuța

Acțiuni pentru armâname

Vasile Barba

Prof.Vasile Barba

Revendicările armânilor au fost identificate și prezentate pentru prima dată în 1978, de către prof. Vasile Barba, în articolul “Aromânii, o minoritate uitată care își cere drepturile” :

1. Recunoașterea aromânilor drept minoritate națională distinctă în statele în care aceștia locuiesc;
2. acordarea unui sprijin financiar de către fiecare dintre aceste state – unde aromânii locuiesc și contribuie la bogăția țării – pentru dezvoltarea culturii aromâne în propria lor limbă;
3. ore de curs în limba maternă în școlile pe care le frecventează ;
4. slujba religioasă în limba maternă în biserici;
5. ziare și reviste în limba maternal;
6. asociații culturale.

Aceste cerințe au format baza Recomandării 1333.
Din păcate, de atunci și până acum au fost puține inițiative de a construi o strategie pe baza solicitărilor menționate mai sus.
Dacă li se poate reproșa ceva armânilor, atunci reproșul ar fi că au tendința de a se culca pe o ureche oricând au parte de un avantaj: asta a fost concluzia în 1905 – odată cu iradeaua otomană, iar apoi în 1997 la apariția Recomandării 1333.

Cele două momente, cât și intervalul dintre ele, au reprezentat ocazii perfecte pe parcursul cărora armânii puteau să-și construiască și să-și consolideze o strategie de menținere sau de dobândire a unui statut avantajos, aproape de cel solicitat și în prezent. În general, dezbaterile atât între armâni cât și cu factorii politici de decizie ai statelor-gazdă consumă mare parte a timpului în care poate fi stabilită o strategie și realizate acțiuni.

Ce s-a realizat însă, se rezumă la (6) asociații culturale și (5) ziare și reviste în armânește – deși acestea nu reușesc mereu să se mențină o perioadă îndelungată [ fie ca urmare a faptului ca aceia care contribuie o fac din pasiune &dorinta de a se implica , iar timpul nu le-o permite mereu, fie din cauza pierderii interesului publicului sau a sprijinului material].

Modernitatea și armânii : handicap sau avantaj?

În realitate, lupta sau efortul armânilor de a ține pasul cu modernitatea, este de fapt eterna lupta dintre generații, dintre vechea – care militează pentru păstrarea tradițiilor și valorilor așa cum au fost ele transmise, fără a le dezbate – și tânăra generație – al cărei punct de vedere cuprinde revizuirea listei de valori și acceptarea compromisurilor ca metodă de salvare a culturii.

Astfel, generația lui Nicholas S. Balamaci acuză conservatorismul “vechi” ca rezprezentând cultura armânească drept : cultură închisă pentru totdeauna într-un borcan cu formol în locul unei culturi vii și care respiră aer proaspăt, oferind drept soluții următoarele – personal, doar unul din punctele de jos mi se pare demn de luat în considerare și chiar cu unele modificări –în bold – :

Iată-ne aici. O mână de ultimi reprezentanți ai unei culturi muribunde. Avem mai multe posibilități
1) să ne detașăm de ea fără a pune multe întrebări – cum a procedat majoritatea
2) să mergem pe aceeași cale fără a da dovadă de spirit critic – cum au făcut cei mai fanatici naționaliști ai noștri
3) să încercăm să identificăm aspectele culturii noastre pe care trebuie să le păstrăm sau care merită să fie păstrate și mijloacele de a integra aceste aspecte în secolul al XX-lea
4) să pretindem că toate acesteanu reprezintă o problemă
5) să găsim o altă cale.

Personal, luptele dintre “nou” și “vechi” par să aducă mai mult cu încercările de a dovedi “aushilor” – bătrânilor -, implicarea și interesul celor “tineri” celorlalți, de a le arăta, fără a se apleca prea mult asupra motivaților, fără a aprofunda poveștile din spatele tradițiilor susținute de vechea generație, un fel de “mutrea tsi adar mini” (uite cine sunt eu, ce fac eu).

Din fericire, situația actuală este alta, însă ar fi indicat și acum să analizăm mai mult, mai în detaliu aspectele culturii armânești și să le îmbrăcăm astfel încât să țină pasul cu modernitatea. Atâta timp cât ești dispus să găsești mijloace prin care să promovezi – în loc să critici -, să găsești argumente logice și solide care să fie greu combătute, să analizezi punctele slabe ale strategiei privind limba, cultura, tradițiile, toate acestea înseamnă că încerci să aduci cultura în modernitate, fără a întreprinde acțiuni care i-ar putea dăuna.

Legat de propunerile generației din exil reprezentată de Nicholas S. Balamaci, mărturisesc că sunt de acord cu o singură sugestie: un nou imn.

Iată ce declara Robert N.Talabac, referitor la imnul compus de C.Belimace:

“Chiar bunica și bunicul meu, la vârsta de optezeci de ani, apreciază că tonalitatea acestui cântec, de înțeles la vremea respectivă, nu mai corespunde mentalității moderne aromânești.”

Într-adevăr, recomandarea de a nu-ți uita limba, spusă sub forma unui blestem, nu contribuie la salvarea unei etnii. O etnie blestemată nu se poate salva, ci din contră.

Posibil ca în această interpretare personală asupra imnului este umbrită, în cazul meu, de faptul că am suferit un handicap datorat în mare parte dorinței de integrare socială, ceea ce a determinat abandonarea predării limbii către copii/nepoți de către bunicii mei.

Totuși, deși nu oferă prea multe soluții, imnul subliniază un adevăr dureros pentru armâni și de fapt pentru orice etnie: principalii responsabili și acei care pot ajuta sau condamna soarta unei culturi, sunt chiar aceia care aparțin respectivei culturi. În cazul de față, armânii.

CRESTOMAȚÍE, crestomații, s. f. Culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc.; analecte. [Var.crestomatíe s. f.] – Din fr. chrestomathie

Posted in despre armâni | Tagged , , , , , , , , , , , | Leave a comment

3 shcurtu 1780 dzuua al Mihail G Boiagi

gramatica boiagi

Orice limbă este o înfăţişare a spiritului omenesc; cu cât mai multe limbi învaţă cineva, cu atât mai multe laturi cunoaşte mintea sa, şi, prin urmare, cu atât mai multilateral devine el însuşi. – Mihail G. Boiagi

În această zi se năștea autorul primei gramatici armânești, mai exact Mihail G.Boiagi.

Informațiile referitoare la Boiagi țin mai mult de viața profesională a acestuia.

Gramatica sa, “Gramatiki Romaniki icâ Makedonovlahiki”, în germană“Aromunisch oder Mazedowalachisch Sprachlehre” este prima gramatică științifică, scrisă cu litere latine, în armânește.

În 1813, la apariția gramaticii, în prefață, Mihail G Boiagi declara: “Chiar dacă armânii s-ar declara, să zicem, de origine hotentotă, chiar și în acest caz ar fi indicat să aibă dreptul și datoria de a se cultiva în limba maternă, cea mai corespunzătoare cale de a-și împlini crezul.

Ulterior edițiilor Gramaticii din 1863 – cu o prefaţă a lui D. Bolintineanu și tipărită cu sprijinul generos a lui C. Negri, și cea din 1915 – îngrijită de Pericle Papahagi, în 1988 la Freiburg apare cea de a treia  – sub atenta grijă a prof. Vasile Barba, ediția cea mai aproape de inițiativa lui Boiagi, sub titlul “Gramatica armânâ icâ macedonovlahâ”.

Referitor la Gramatica lui Boiagi, acad. Matilda Carioțeanu – Caragiu declara:

“Gramatica lui Boiagi nu este o Gramatică românã sau macedo-românã cum a interpretat-o Pericle Papahagi, ci este Gramatica armânâ sau Macedono-vlahă, asa cum a numit-o Boiagi. Armâna lui Boiagi este limba pe care o vorbeau părinții săi în ani 1750, în Moscopole; este limba lui Nectarie Târpu (1731); limba lui Th.A. Cavalioti, Daniil Moscopoleanlu si a lui  C-tin Ucuța. Limba lui Boiagi si, mai mult, a Textelor- este curat armâneascâ.”

Clip: 200 de ani de la tipărirea primei gramatici armânești, de către Mihail G. Boiagi

Sursă: Arhiva RRI – Secțiunea aromână

Posted in literatura armânească | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment