Karl Markus Gauss si noul european

Karl Markus Gauss: „ceea ce abia, de acum înainte, mai avem de învăţat”

– Ce limbă se va vorbi în noua Europă? Engleza? Franceza? Sau, poate, aromâna?
– Îi cunoaşteţi pe aromâni? V-aţi însuşit deja primele cunoştiinţe de bază ale limbii aromâne? Nu? Este mereu acelaşi lucru : toţi doresc să fie europeni şi nici nu ştiu măcar că viitorul Europei va fi decis de „modul cum va fi rezolvată problema aromânească!”

– „…vai…stăm prost cu virtuţile care se pretind de la noi, europenii cei de azi şi cei de mâine. Şi totuşi există aceşti oameni (aromâni), receptivi faţă de tot ce există în lume, care nu se bazează în mod grosolan pe posesiunile lor naţionale; cărora nu le vine greu, ci le face plăcere să gândească şi să vorbească în două sau mai multe limbi; care nu-şi raportează acţiunile şi năzuinţele, în mod meschin, la un singur stat, ci la mereu mai multe; pentru care graniţele nu înseamnă obsesie, ci o trecere cotidiană; care dintotdeuna practică comerţul şi circulaţia între est şi vest, nord şi sud; care îşi câştigă identitatea tocmai prin contactul cu diferite culturi; oameni cărora toate acestea nu trebuie să li se impună ca nişte ţeluri măreţe, fiindcă ei, din timpuri străvechi, trăiesc toate acestea. Pe scurt: există noul om european. El este AROMÂNUL…”

– „Izvoarele istorice îi consemnează pe aromâni cu mult înainte de a se vorbi, să zicem, despre danezi, austrieci, flamanzi sau germani. Metropola lor Moscopole era deja un important centru comercial prin care veneau produse exotice din Orient spre nordul Europei, iar de la Veneţia mărfurile europene erau transportate la Bagdad, în vreme ce la Bonn, acolo unde este astăzi Ministerul Economiei, se afla încă minunatul „nimic”. Căci aromânii sunt europeni ai primei ore.

– „Ei (aromanii) apar din întunecimea istoriei împreună cu vechii greci, la care europenii de azi se referă cu plăcere când vor să prezinte civilizaţia, democraţia, individualitatea drept moştenire, pe care nu o mai poate contesta nimeni. Aromânii, ca şi alte două duzini de popoare, se aflau în Balkani dintotdeuna. Din încăpaţânare pură ei nu sunt slavi, ci romani. În loc să se ţină docil de cel de-al doilea popor roman, cu românii, ei se orientează semeţ după greci, cu care lingvistic nu au absolut nimic comun”
– Pe scurt: mai bine decât le fac aromânii pe toate nici că se poate! Nu-i de mirare că azi, tocmai lor, le merge atât de rău!”

– „În timp ce europenii, în secolul al 19-lea, şi-au definit identitatea după criteriul naţional şi s-au organizat în state naţionale, aromânii, care au înţeles să fie un popor între popoare, un mesager între popoare, au început să se înstrăineze”.
– „ unele sate din munţii Pindului ar putea fi considerate ultimele perle ale unei romanităţi balcanice, al căror şirag, odinioară se întindea de la Istria, pe Dunăre, până în Grecia”
– Şi concluzia lui Gauss despre viitor:
– „…după nişte epoci de decăderi atât de dureroase, ar trebui acum, în sfârşit, să se ivească iarăşi pentru aromâni ascensiunea. Căci ceea ce noi, cu toţii, abia acum va trebui să devenim-adică nişte oameni fără prejudecăţi, a căror existenţă se împlineşte nu în închistare, ci în deschidere, persoane întreprinzătoare, flexibile, care îşi rezolvă treburile în toate părţile, europeni entuziaşti, a căror patrie este lumea întreagă-or, asta sunt aromânii de 2000 ani!”

– „…aromânii sunt, se pare, cel mai bine înarmaţi pentru o Europă nouă.”
– „Încrederea în forţele proprii nu se poate dezvolta decât în limbile materne.
– Şi în final, scrie Gauss:
– „Europa va fi una a diversităţii sau nu mă interesează deloc! Viitorul Europei va fi hotarât de problema ‚ aromânească’ !”
– Mulţumim domnule Gauss!!

===Bibliografie===

Matilda Caragiu Marioţeanu – „Aromânii şi Aromâna în Conştiinţa Contemporană” editura Academiei Române, Bucureşti 2006.

Advertisements

About esente_armanesti

Blog de conștientizare și promovare al evenimentelor culturale organizate de și pentru armâname. Prezentarea tematicii armânești
This entry was posted in istoria armaneasca and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.