protejarea si continuitatea limbii armâne

Am găsit cam acum o lună un studiu comparativ, între limba armână/armânească și cea irlandeză, scris de dna. Elena Mantu. Nu știu de ce, însă până mai azi, nu l-am răsfoit – de fapt nu l-am e-citit prea atent; azi însă am înțeles peste ce dădusem și mă bucur să împart cu voi câteva extrase din studiu. Nouă ne-au mers direct la suflet și dacă dna. Mantu citește acest articol , vă mulțumim!  🙂

Sprijinul oferit limbilor rar utilizate,  de către autorități precum Consiliul Europei, are un efect redus dacă însăși vorbitorii ignoră soarta limbii lor.

Armâna și irlandeza au fost alese ca reprezentând două limbi rar vorbite diferite însă cu situații similare. A fost menționat deseori că vorbitorii limbilor minoritare se află rareori în situații similar, în ciuda faptului că par să înfrunte situații similare.

Recunoașterea limbilor, sau lipsa recunoașterii, are așadar implicații importante pentru progresul acestor limbi.

Armâna și irlandeza se confruntă cu niveluri diferite de amenințare, mai ales că avem de a face cu rezistența relativă a lb.irlandeze de a dispare, comparativ cu statutul mai puțin protejat al armânei. Cu alte cuvinte, modelul limbii irlandeze poate fi aplicat ca model pentru viitorul statut al armânei.

Dat fiind faptul că oamenii tind să asocieze în mod firesc limba cu națiunea, este dificil pentru mulți să înțeleagă cum este posibil un astfel de fenomen: să vorbești o limbă fără stat, o limbă contestată, de care cu greu a auzit cineva. Însă, așa cum mulți oameni de știință au indicat, cazul limbii armâne și al oamenilor ei nu este unul tipic.

“Limbile minoritare” sau “limbile regionale” sunt deseori folosite ca sinonime pentru “rar utilizate”, deși sunt considerate peiorative. În timp ce “regional“  implică o legătură între limbă și teritoriu, “minoritate“ se referă la o populație cu un număr relativ redus , cu o limbă proprie distinctă. Asocierea cu un teritoriu specific nu este încă clară, “ minoritate“ aparținând  “acelor limbi cu un teritoriu redus, potențial de dezvoltare limitat, a căror supraviețuire pare să fie amenințată “ (Tabouret-Keller 1991 cited in O’Reilly,2001: 9).

Vorbită de-a lungul Balcanilor – nordul Greciei, sudul Albaniei, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), sud-vestul Bulgariei și sud-estul României, armâna este recunoscută oficial doar în FYROM. În ciuda faptului că limba este atestată în câteva documente oficiale ale UE, șansele ei de supraviețuire depend foarte mult de sprijinul statelor țărilor gazdă.

Termenul aromân /Aromunen a fost utilizat de către lingvistul german Gustav Weigand în 1894, influențat fiind de formele pe care nativii armâni din Grecia îl foloseau când se refereau la ei înșiși: Aramânu, Armanu, Arumânu, forme care trimit la Romanus (Kramer 1986: 217). Sugestia lui Weigand de a utilize Aramâni or Armâni în româna standard, nu a avut success. În schimb, termenul Aromâni, utilizat de unul dintre studenții lui Weigand, Sextil Puscariu, a fost acceptat.

Wace și Thompson, analizând două teorii despre originile armânilor, concluzionează că: “Vlahii balcanici (armânii) sunt în majoritate parte a triburilor romanizate ale Peninsulei Balcanice, consolidate la un moment dat de triburi de de-a lungul Dunării.” (1972: 272).

Aceeași idee este adoptată și de Peyfuss când se referă la diviziunea  ‘comunității romane’ și migrarea unei părți din populație către sud:  “…nu iese din discuție faptul că strămoșii armânilor / aromânilor, emigrând înspre sud și ajungând în Macedonia, Albania, Epir și Thesalia, au intrat în contact cu populația indigenă romanizată, fuzionând.” (1994: 17).

Care poate fi prioritatea pentru Armâni?

–       În primul rând, îmbunătățirea imaginii

–       În al doilea rând, trebuie acceptată o ortografie uniformă, de către armânii din toate statele și cel mai important , trebuie să existe o capacitate crescută pentru compromise și cooperare între toți armânii din Balcani.

Întrebarea este dacă aceste scopuri vor fi agreate de înșiși armânii . Un pas important este acela de a formula scopuri pe care toți armânii le au în comun. Nu se poate realiza ceva de către forțele exterioare, dacă înșiși armânii nu știu cine sunt și ce vor.

Activiștii limbii armâne trebuie să nu repete aceleași greșeli de a neglija aspect esențiale precum  atitudinea lingvistică/privind limba a vorbitorilor/nativilor, combinată cu utilitatea limbii – un factor ignorant de factorii de decizie ai politicilor publice din Irlanda, în mișcarea de regenerare a limbii.

Instituții din cadrul UE, precum EBLUL, demonstrează că limbile rar vorbite fac parte din diversitatea lingvistică încurajată de UE, o diversitate care are nevoie de protecție și promovare , dar care în ultimă instanță este în mâinile vorbitorilor acelei limbi. Doar acești oameni, care arată dorința de a menține limba și care încearcă să găsească ajutor guvernamental extern pot asigura conservarea acestei diversități.

Advertisements

About esente_armanesti

Blog de conștientizare și promovare al evenimentelor culturale organizate de și pentru armâname. Prezentarea tematicii armânești
This entry was posted in istoria armaneasca and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.