despre isnafi-nuntru tu lumea armãnjiloru

Rămăsesem datori cu o postare despre Incursiune în lumea aromânilor, de la Biblioteca Metropolitană , și mai ales despre George Vrana, omul și istoricul , nu doar poetul pe care îl cunoașteți deja.

Să începem cu invițiativa&invitația Bibliotecii Metropolitane – Filiala Dimitrie Cantemir, căreia îi mulțumim încă o dată pentru această acțiune, despre care am înțeles că a fost chiar prima dintr-un lung șir de evenimente dedicate diverselor comunități.

Să scrii despre George Vrana [Yioryi Vrana] presupune foarte multă pricepere , de care vom încerca să dăm dovadă în cele ce urmează. Nu știm dacă ne va și ieși, dar încercăm.

De ce multă pricepere? Cum altfel poți să scrii despre un om-enciclopedie, care simte cu enormă pasiune orice cuvânt, orice problemă , orice trăire armânească, care respiră prin piele comunitatea armânească, de la începuturi până acum? Să asisți la un eveniment în cadrul căruia este invitat George Vrana este asemănător unei călătorii în timp, în istorie și în istoria armânilor și nu numai. Iar dacă nu ne credeți, vă invităm să auziți cu urechile voastre (:

Identitatea armânilor –  dispută între istorie și lingvistică

În timp ce istoricii  -începând cu Johann Thunmann -1774 prezintă și susțin teoria conform căreia ar(o)mânii sunt continuatorii populațiilor din Tesalia, Epir și Macedonia, lingviștii susțin teoria conform căreia, a existat un traseu comun al armânilor cu românii, ulterior invaziei slave.  De fapt, limba nu poate exista fără istorie, alături de care alcătuiește cultura. Cu alte cuvinte, în identificarea rădăcinilor unei comunități, fie ele rădăcini lingvistice, istoria are sau ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus.Dar toată lumea este îndreptățită la o părere.

Problema actuală, așa cum a subliniat-o dl.Vrana, este câți dintre noi -armânii-mai au azi conștiința armânească și câți mai vorbesc limba [aș sublinia că prin limbă se înțeleg și încercările de a o salva și respectiv a-i asigura continuitatea ].

Cei de dinainte noastră și  a căror amintire ne zbatem să o onorăm și să o păstrăm vie, și-au dorit pe parcursul permanentei lor pribegiri, în primul rând un loc de care aparțină, un loc al lor [Maria Bedivan, autor Pe urmele unui colonist aromân] , o țară proprie  – Aromânia încă nu există- [vezi Nicolae Trifon –Unde este Aromânia –  și situația Israel-Palestina etc] sau cel mult puțin , un stat multinațional [vezi George Vrana], o diversitate etnică [vezi Thede Kahl, Istoria aromânilor, pag. 98]. Să nu uităm: Turnul Babel a existat, până la apariția orgolilor (!)

În principiu, problema armânilor a fost -și poate mai este încă-faptul că au trăit și s-au jertfit pentru popoarele care i-au primit, care le-au devenit sau ar fi trebuit să le devină (doar) patrii-surogat. Cum spune și George Vrana,  armânii au fost punte pentru aceste nații, contribuind activ la dezvoltarea socială și culturală a acestora (vezi activitatea lui Nicolae Batzaria și studiul lui Giuseppe Motta, referitor la latinitatea balcanică ), în detrimentul propriei culturi, propriei identități, astfel că în prezent s-a ajuns în situația în care armânii sunt forțați/obligați să-și dovedească identitatea.

Și să stăm să judecăm drept, nu știu câte alte minorități, fie ele și “naționale” [cf.dexonline: Minoritate națională = grup de oameni de aceeași limbă și origine care locuiește pe teritoriul unui stat național; deși minoritate și național în aceeași frază reprezintă o contradicție în termeni, din orice punct de vedere și poate crea confuzie și produce dubii cu privire la statutul de minoritate; iar stat în acest context , se referă la țară ] sunt supuse unei asemenea justificări, judecăți.

Ca neam suntem pe marginea prăpastiei, însă dintr-o privire panoramică, individual, suntem o prezență totalitară -G.Vrana

[și aș adăuga chiar mai activi decât însuși majoritatea pură a popoarelor în cadrul cărora ne-am stabilit, sau ca să-l parafrazez pe PETRE ȚUȚEA -citat de Dan Puric, mai români decât românii, mai greci decât grecii, mai sârbi decât sârbii și lista poate continua.]

Dacă identitatea, rădăcina noastră, sentimentul că suntem aparte, că suntem speciali nu ar exista în fiecare comunitate armânească din statele balcanice -și nu numai-, chiar și în cadrul celor care se declară ca fiind perfect integrați în națiile-surogat și se declară ca făcând  în totalitate parte din acea nație-, vă întreb : ar mai exista, s-ar mai forma oare aceste comunități, aceste asociații (sutsate) ? La ce bun s-ar mai constitui, dacă din înăuntrul lor nu ar exista aceste sentimente și dacă temelia lor nu ar fi exact specificitatea, unicitatea?

Problema noastră este una de moștenire.Visul nostru nu a pierit, el este în sufletele noastre, iar drumul nostru este un drum interior. Armânii au dreptul la o identitate proprie, au o identitate proprie.-G.Vrana

 Sursă foto: Florentina Costea

❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋ ❋

Dacă ai ceva de spus, te ascultăm! Apreciem orice punct de vedere, atâta timp cât se referă la subiectul publicat

Advertisements

About esente_armanesti

Blog de conștientizare și promovare al evenimentelor culturale organizate de și pentru armâname. Prezentarea tematicii armânești
This entry was posted in istoria armaneasca and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.